Incerc sa ma bucur de fiecare moment la intensitate maxima.

Viata e atat de grea uneori si ai impresia ca problemele si iuresul ei te doboara, iti vine sa depui armele si sa fugi…

Ne lasam angrenati in activitatile zilnice, ne lasam coplesiti de munca si uitam ( sau pretindem ca nu mai avem timp) de noi, de ceea ce ne face bine sufletului, mintii, fiintei noastre.

Dar eu m-am hotarat sa sparg acest tipar, caci nu-i asa, este deja un tipar al zilelor in care ne ducem existenta. Si de cand mi-am propus acest lucru ( adik de vreo 4 luni) sunt mai relaxata, ma simt adeseori fericita si remarc aproape in fiecare zi ca viata e frumoasa. Ii privesc pe cei din jur cum se zbat intr-o rutina a stresului, datoriilor, incercarii de a face ceva…ce?!

Imi pare rau sa intalnesc oameni frumosi, oameni bogati sufleteste, oameni minunati care doar din dorinta de a realiza si de a se realiza pe propriul merit, nu mai au vreme pentru viata. Si nici nu reusesc sa se bucure de momentele libere doar pentru ca mintea lor este mereu in actiune, mereu la lucru.

Dar eu, eu ?!

Eu imi fac timp pentru mine, pe care as vrea sa-l impart cu cei dragi sufletului meu…dar viata este asta si nu am putere sa schimb nimic..pentru ceilalti.